E mai greu să te rogi decât să lucrezi ceva în afară

1) Şi aceasta este una din ramurile vorbăriei şi prima nepoată a ei, precum am spus mai înainte. Vorbesc de lâncezeala sufletească. De aceea i-am rânduit şi ei un loc în lanţul cel rău. Ea este lâncezeala sufletului, o moleşală a minţii în nevoinţă, o scârbă faţă de făgăduinţa călugărească, o pornire de a ferici pe mireni, o defăimare a lui Dumnezeu ca nemilos şi neiubitor de oameni, o plictiseală de citirea psalmilor. Ea e neputincioasă în rugăciune, dar e tare ca fierul în slujirea în cele materiale, neobosită în lucrul mâinilor şi iscusită în ascultare*. (Cuvântul 13 - Despre lenea sufletească)
______
* E mai greu să te rogi decât să lucrezi ceva în afară. De aceea, mereu se scuză cel ce amână rugăciunea, că e încă ocupat cu ceva.


CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Împotriva nerăbdării

A-1. Cei care îşi fac locuinţa inimii pe nisip şi, pe terenul stâncos al inimii lor învârtoşate primesc cuvântul, aceia nu au în ei înşişi adevărata temelie, nici nu pot îndura ispitele în necazurile pricinuite de diavol, în schimb suportă cu nerăbdare toate necazurile ce se abat asupra lor. Ei nu pot face faţă atacurilor şi ispitelor pe care relele duhuri le pornesc asupra lor când caută împărăţia (lui Dumnezeu). Se întâmplă aşa pentru că deliberează zicându-şi fiecare în sinea lui: dacă nu primesc îndată harul Duhului, îmi văd de treabă, căci îmi este cu neputinţă să rezist şi nici nu mai pot să stărui multă vreme. Când o să-L primesc, atunci rămân (pe această cale). Unul ca acesta nu va putea duce povara necazurilor, fiindcă nu s-a pregatit pentru astfel de situaţii.
*notă: Aici (ca şi în alte locuri) Sfântul Macarie precizează că Dumnezeu nu-i dator să dea harul perceput cu simţurile la un anume moment.

(Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 11)
Sf. Macarie Egipteanul

Nimeni să nu-şi închipuie că păcatul minciunii e unul mic

1) Focul se naşte din piatră şi fier. Minciuna, din vorbă multă şi din gluma prostească. Minciuna înseamnă pieirea dragostei, iar jurămîntul mincinos, tăgăduirea lui Dumnezeu.
2) Nimenea dintre cei sănătoşi la minte să nu-şi închipuie că păcatul minciunii e unul mic. Duhul Sfânt a rostit o judecată înfricoşătoare împotriva ei. Dacă David zice către Dumnezeu: "Vei pierde pe toţi cei ce grăiesc minciună" (Ps. 5, 6), ce vor pătimi cei ce întăresc minciuna cu jurăminte? (Cuvântul 12 - Despre minciună)


CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Multa vorbire este catedra slavei deşarte

1) Am arătat pe scurt în cele de până acum că e un lucru foarte primejdios, care se furişează chiar în cei ce par duhovniceşti, a judeca, sau mai degrabă a fi judecat şi a fi osândit de limbă. Dar acum urmează să vorbim puţin, la locul cuvenit ei şi despre pricina, sau uşa prin care intră sau iese aceasta.
2) Multa vorbire este catedra slavei deşarte, prin care aceasta se arată pe sine şi se face cunoscută. Multa vorbire este semnul neştiinţei, uşa clevetirii, călăuza glumelor, slujitoarea minciunii, risipirea străpungerii, născătoarea trândăviei sau pricinuitoarea ei, înainte-mergătoarea somnului, împrăştierea minţii adunate în sine, pierzătoarea pazei de sine, răcitoarea căldurii, întunecarea rugăciunii. (Cuvântul 11 - Despre multa vorbire şi despre tăcere)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Clevetirea este fiica urii

1) Nimenea, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos, nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea s-a şi rânduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. E o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii. E făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii. (Cuvântul 10 - Despre clevetire)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Virtuţile cuvioase se aseamănă scării lui Iacov

1) Virtuţile cuvioase se aseamănă scării lui Iacov. Iar patimile necuvioase, lanţului căzut de pe verhovnicul Petru (Fapte 12, 7). Cele dintâi, legându-se una de alta, urcă pe cel ce le voieşte la cer. Cele de al doilea se nasc una pe alta şi se strâng una pe alta. De aceea am şi auzit că ţinerea de minte a răului e numită fiică a nepriceputei mânii. (Cuvântul 9 - Despre ţinerea de minte a răului)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Lacrima plânsului adevărat stinge văpaia mâniei

1) Precum apa adăugându-se câte puţin în foc, schimbă văpaia cu desăvârşire, aşa şi lacrima plânsului adevărat stinge toată văpaia mâniei şi a iuţimii. (Cuvântul 8 - Despre nemâniere şi blândeţe)



CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Plânsul după Dumnezeu este o simţire a inimii care caută pe Cel după care însetează

1) Plânsul după Dumnezeu este o tristeţe a sufletului, o simţire a inimii îndurerate care caută pururea nebuneşte pe Cel după care însetează; iar neajungându-L, îl urmăreşte cu osteneală şi se tânguieşte cu durere, alergând după El. (Cuvântul 07 - Despre plânsul de-bucurie-făcător)


CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Există o minte trupească, dar şi o minte duhovnicească

B-l . O raţiune se deosebeşte de altă raţiune iar un om e mai de cinste decât altul. Şi mi se pare că toate realităţile văzute sunt opuse şi străine faţă de cele raţionale. Şi într-adevăr există o minte care călătoreşte şi aleargă până la cer înaintând pe calea gândurilor curate şi prin acestea atinge cărările şi drumurile pregătite sfinţilor în ceruri. Şi există o altă minte care înaintează târându-se pe pământ şi tăvălindu-se pe căile mlăştinoase ale poftelor trupeşti. Există o minte trupească, dar şi o minte duhovnicească. Diferă însă mult raţiunea duhovnicească de aceea trupească.

B-2. Tot aşa-i şi între vieţuitoare. Cele înaripate zboară uşor atingând văzduhul şi despicându-l printr-un zbor uşor, aerul însuşi uşurându-le, căci atunci, când bat din aripi, ele atrag la sine un curent de aer care le susţine şi le însoţeşte zborul. Dar aceste zburătoare, dacă ar fi lipsite de aripi şi ţinute la pământ, chiar dacă ar dori să se-nalţe în văzduh, n-ar reuşi. Tot aşa stau lucrurile şi cu mintea care s-a curăţit (de patimi) şi a primit aripi duhovniceşti; ea se ridică la cer cu tot elanul, fiind atrasă de aerul dumnezeiesc, pe când mintea animală, sălbatică şi materială nu poate să sesizeze o raţiune mai înaltă şi ordonată mai dinainte. (Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 3)
Sf. Macarie Egipteanul

Orice suflet care iubeşte pe Dumnezeu este împresurat de demonii cei răi

C-2. Este adevărat că orice suflet care iubeşte pe Dumnezeu este împresurat de demonii cei răi care luptă împotriva lui, nelăsându-l să înainteze spre Hristos Cel viu. I se întâmplă sufletului aceasta cu voia şi îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci este supus ispitelor spre a se verifica dacă acesta iubeşte cu adevărat pe Domnul, dacă rămâne statornic în hotărâre, fără a ţine seama de grelele osteneli; dacă nu cumva din trândavie acest suflet Îl va tăgădui (pe Domul) prin aceea că refuză osteneala cerută de cale şi în chipul acesta fuge de războiul împotriva duhurilor răutăţii. Şi încercarea aceasta este îngăduită, şi după ce a stăruit (în calea mântuirii) ani îndelungaţi, timp în care s-au abătut asupra lui ispitele cele de la duhul răutăţii, ca astfel să se constate dacă (în sfârşit) se hotărăşte pentru Domnul, sau dacă, dimpotrivă, sufletul, din pricina delăsării lui, nu s-a învrednicit de niciun ajutor.
(Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 2)
Sf. Macarie Egipteanul

Despre lucrările minţii făptuitoare

17) Multe sunt lucrările minţii făptuitoare. Amintesc dintre acestea: gândul la dragostea lui Dumnezeu, pomenirea lui Dumnezeu, aducerea aminte de Împărăţia cerurilor, aducerea aminte de râvna mucenicilor, aducerea aminte de Dumnezeu care e de faţă, potrivit cu cel ce a spus: - «Văzut-am înaintea mea pe Domnul» (Ps. 15, 8), aducerea aminte de sfintele Puteri înţelegătoare, aducerea aminte de moarte, de răspuns, de hotărâre, de pedepsire. Începem cu cele mari şi sfârşim cu cele care nu trebuie uitate. (Cuvântul 6 - Despre pomenirea morţii)


CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Arată în chip nevăzut lui Dumnezeu credinţa şi dragostea curată ce o ai faţă de părintele tău

39) Arată în chip nevăzut (cu mintea) lui Dumnezeu credinţa şi dragostea curată ce o ai faţă de părintele tău şi Acela va îndemna pe acesta în chip neştiut să se alipească de tine şi să te apropie de el, după simţirea ta faţă de el. Cel ce pironeşte pe stâlp orice şarpe, a arătat o credinţă vădită. Dar cel ce îl ascunde, rătăceşte încă pe locuri fără căi. (Cuvântul 4 - Despre fericita şi pururea pomenita ascultare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii


65. Fii paşnic şi smerit, ca să-i găseşti pe toţi prieteni. Împrejurările exterioare se schimbă odată cu lucrarea inimii, după cum e îndreptată spre bine sau spre ispite. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 1 - Scrisoare [către Mar Ishozeka] despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în liniştire [isihie])
"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Cel ce caută cu zel să îndrepte pe alţii nu se va învrednici niciodată de pacea duhovnicească


66. Nu fi mustrătorul, nici îndreptătorul greşelilor cuiva. Nu fi zelos cu un zel rău care agită sufletul tău; cel plin de un asemenea zel şi a cărui gândire e necontenit agitată pentru alţii, nu se va învrednici niciodată de pacea duhovnicească în care se mişcă înţelegeri privitoare la bunătatea lui Dumnezeu faţă de ambele lumi [văzută şi nevăzută]. Un astfel de zel intră în cineva prin împrăştierea gândirii, căreia i s-a îngăduit să hoinărească uitându-se la faptele altora ca o corabie fără cârmaci. Cel ce se împrăştie astfel şi face pe zelosul cu faptele rele ale fraţilor nu poate ajunge mort pentru lume. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 1 - Scrisoare [către Mar Ishozeka] despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în liniştire [isihie])
"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Să nu ieşim din luptă când cădem

12) Să nu te turburi de cazi în fiecare zi, nici să ieşi din luptă. Ci stai bărbăteşte şi, cu siguranţă, îngerul care te păzeşte va preţui răbdarea ta. Rana ta este uşor de tămăduit cât este încă proaspătă şi caldă. Dar cele învechite, neîngrijite şi învârtoşate, sunt greu de vindecat şi au nevoie de multă osteneală, de fier, de brici şi de focul ce le însoţeşte pentru vindecare.
(Cuvântul 5 - Despre pocăinţa cea făcută cu grijă şi deplin arătată, în care se vorbeşte şi despre viaţa sfinţilor osîndiţi şi despre închisoare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Cu aripile ascultării şi ale înstrăinării urcă la cer sufletul cuvios

1) Cuvântul nostru înaintând cu bună rânduială, a ajuns la luptătorii şi atleţii lui Hristos. Cu adevărat oricărui rod îi premerge floarea şi oricărei ascultări, înstrăinarea, fie a trupului, fie a sufletului. Căci cu aceste două virtuţi, ca şi cu două aripi de aur, urcă la cer fără preget sufletul cuvios. Poate despre el a cântat un oarecare purtător de Duh: «Cine îmi va da aripi ca unei porumbiţe şi voi zbura prin smerenie?» (Ps. 54, 6). (Cuvântul 4 - Despre fericita şi pururea pomenita ascultare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Înstrăinarea este adânc de tăcere

Înstrăinarea este părăsirea fără întoarcere a tuturor celor din locul de obârşie, care lucrează în noi împotriva ţintei evlaviei noastre. Înstrăinarea este purtare necutezătoare, înţelepciune necunoscută, pricepere nearătată, viaţă ascunsă, ţintă nevăzută, gând nedescoperit, dorire a puţinătăţii, poftire a strâmtorării, pricină a dorului de Dumnezeu, mulţimea dragostei, respingerea slavei deşarte, adânc de tăcere. (Cuvântul 3, Despre înstrăinare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Începutul întregii vieţi în Dumnezeu e să ai o credinţă tare


1. Începutul întregii vieţi în Dumnezeu, fratele meu, e să ai o credinţă tare pe drumul vieţuirii tale, ca să poţi suge toată dulceaţa pe care a pus-o Duhul în cărţile sfinte. Nu vorbesc despre credinţa cu care-l mărturiseşti pe Dumnezeu, ci aş vrea să te întăresc printr-o credinţă neîndoielnică doar în nădejdea lucrurilor bune aşezate pe această cale, lucruri care ne-au fost predate de cărţile sfinte şi pe care nevoitorii le-au atins şi le ating şi astăzi. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 1 - Scrisoare [către Mar Ishozeka] despre felurite lucruri privitoare la vieţuirea în liniştire [isihie])
"Spre folosul tău am alcătuit la a ta [...], alesul nostru prieten Mar Ishozeka... Căci ţintesc iubirea ta... N-am făcut-o ca unul care are îndrăzneală, ci din iubirea mea fierbinte faţă de tine, căci până şi noaptea visez că sunt cu tine, fiindcă iubirea întrece orice hotar..." 
(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici)

Fără antrenamente, nimeni nu pătrunde în Împărăţia Cerurilor

B-l. Nimeni nu poate intra în viaţa (cea întru Hristos), zice Domnul, decât prin multe încercări (ispite), printr-un lung şir de exerciţii (nevoinţe), prin (răbdarea) multor ocări şi insulte. Numai astfel strunită, firea (omenească) poate in­tra în Împărăţia cerurilor. Fără antrenamente (stăruitoare), nimeni nu pătrunde într-aceasta. De pildă, meseriaşul ia un material foarte dur, îl vâră în foc, apoi îl scoate de acolo şi-l bate cu barosul, şi iarăşi îl pune în foc până ce devine mlă­dios şi abia după aceea îl transformă într-un vas preţios, folositor stăpânului său. La fel se procedează şi cu ceara. La frig ea este foarte tare; dar cum este încălzită la foc, începe să se-nmoaie şi devine maleabilă, luând întocmai chipul pecetei (sau obiectului dorit). (Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 1)
Sf. Macarie Egipteanul

Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, urmează lui Hristos privind pururea spre cer

1) Cel ce iubeşte cu adevărat pe Domnul, cel ce se străduieşte cu adevărat să ajungă la viaţa viitoare, cel ce are cu adevărat durere pentru greşelile lui, cel ce a dobândit cu adevărat aducerea aminte de osânda şi de judecata veşnică, cel ce a primit cu adevărat frica de moartea sa, nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici de bani, nici de averi, nici de părinţi, nici de slava vieţii, nici de prieteni, nici de fraţi, peste tot, de nimic pămîntesc, ci lepădând şi urând toată legătura, toată grija de acestea, ba încă înainte de acestea şi trupul său, urmează gol şi fără griji şi fără pregetare, lui Hristos, privind pururea spre cer şi aşteptând ajutorul de acolo, potrivit sfântului care a zis: «Lipitu-s-a su­fletul meu după Tine»- (Ps. 62, 8) şi altuia pururea pomenit, care a spus : -«Eu m-am ostenit să-Ţi urmez Ţie, şi ziua şi odihna omului n-am poftit, Doamne» (Ier. 17, 16). (Cuvântul 2, Despre despătimire)


CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Să aducem lui Hristos slăbiciunea şi neputinţa noastră sufletească, mărturisindu-le

16) Osteneală cu adevărat, osteneală şi amărăciune multă şi anevoie de răbdat ni se cere mai ales nouă celor fără de grijă, până ce ne vom face mintea, acest câine iubitor de măcelării şi lacom de mâncare, iubitoare de curăţie şi de supraveghere prin simplitate, blândeţe adâncă şi sârguinţă. 
Dar să îndrăznim noi cei împătimiţi şi neputincioşi şi să aducem lui Hristos, cu credinţă neîndoielnică, slăbiciunea şi neputinţa noastră sufletească, mărturisindu-le. Şi negreşit vom primi ajutorul Lui mai presus de vrednicia noastră dacă ne vom pogorî neîncetat în adâncul smeritei cugetări. (Cuvântul 1, Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere)



CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Cei ce au pornit să se suie la cer cu trupul au nevoie cu adevărat de silire şi de dureri neîncetate

14) Cei ce au pornit să se suie la cer cu trupul au nevoie cu adevărat de silire şi de dureri neîncetate. Mai ales la începutul lepădării lor, până ce trec de la năravul lor iubitor de plăceri şi de la inima neîndurerată, la iubirea de Dumnezeu şi la curăţie prin plânsul învederat. (Cuvântul 1, Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere)




CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».