Multa vorbire este catedra slavei deşarte

1) Am arătat pe scurt în cele de până acum că e un lucru foarte primejdios, care se furişează chiar în cei ce par duhovniceşti, a judeca, sau mai degrabă a fi judecat şi a fi osândit de limbă. Dar acum urmează să vorbim puţin, la locul cuvenit ei şi despre pricina, sau uşa prin care intră sau iese aceasta.
2) Multa vorbire este catedra slavei deşarte, prin care aceasta se arată pe sine şi se face cunoscută. Multa vorbire este semnul neştiinţei, uşa clevetirii, călăuza glumelor, slujitoarea minciunii, risipirea străpungerii, născătoarea trândăviei sau pricinuitoarea ei, înainte-mergătoarea somnului, împrăştierea minţii adunate în sine, pierzătoarea pazei de sine, răcitoarea căldurii, întunecarea rugăciunii. (Cuvântul 11 - Despre multa vorbire şi despre tăcere)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Clevetirea este fiica urii

1) Nimenea, socotesc, dintre cei ce judecă sănătos, nu va tăgădui că din ură şi din ţinerea de minte a răului se naşte clevetirea. De aceea s-a şi rânduit aceasta după părinţii ei, ca într-un lanţ. Clevetirea este fiica urii. E o boală subţire, dar o lipitoare grasă, ascunsă şi tăinuită, care suge şi seacă sângele iubirii. E făţărnicirea iubirii, pricinuitoarea întinăciunii şi poverii inimii. (Cuvântul 10 - Despre clevetire)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Virtuţile cuvioase se aseamănă scării lui Iacov

1) Virtuţile cuvioase se aseamănă scării lui Iacov. Iar patimile necuvioase, lanţului căzut de pe verhovnicul Petru (Fapte 12, 7). Cele dintâi, legându-se una de alta, urcă pe cel ce le voieşte la cer. Cele de al doilea se nasc una pe alta şi se strâng una pe alta. De aceea am şi auzit că ţinerea de minte a răului e numită fiică a nepriceputei mânii. (Cuvântul 9 - Despre ţinerea de minte a răului)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Lacrima plânsului adevărat stinge văpaia mâniei

1) Precum apa adăugându-se câte puţin în foc, schimbă văpaia cu desăvârşire, aşa şi lacrima plânsului adevărat stinge toată văpaia mâniei şi a iuţimii. (Cuvântul 8 - Despre nemâniere şi blândeţe)



CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Plânsul după Dumnezeu este o simţire a inimii care caută pe Cel după care însetează

1) Plânsul după Dumnezeu este o tristeţe a sufletului, o simţire a inimii îndurerate care caută pururea nebuneşte pe Cel după care însetează; iar neajungându-L, îl urmăreşte cu osteneală şi se tânguieşte cu durere, alergând după El. (Cuvântul 07 - Despre plânsul de-bucurie-făcător)


CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Există o minte trupească, dar şi o minte duhovnicească

B-l . O raţiune se deosebeşte de altă raţiune iar un om e mai de cinste decât altul. Şi mi se pare că toate realităţile văzute sunt opuse şi străine faţă de cele raţionale. Şi într-adevăr există o minte care călătoreşte şi aleargă până la cer înaintând pe calea gândurilor curate şi prin acestea atinge cărările şi drumurile pregătite sfinţilor în ceruri. Şi există o altă minte care înaintează târându-se pe pământ şi tăvălindu-se pe căile mlăştinoase ale poftelor trupeşti. Există o minte trupească, dar şi o minte duhovnicească. Diferă însă mult raţiunea duhovnicească de aceea trupească.

B-2. Tot aşa-i şi între vieţuitoare. Cele înaripate zboară uşor atingând văzduhul şi despicându-l printr-un zbor uşor, aerul însuşi uşurându-le, căci atunci, când bat din aripi, ele atrag la sine un curent de aer care le susţine şi le însoţeşte zborul. Dar aceste zburătoare, dacă ar fi lipsite de aripi şi ţinute la pământ, chiar dacă ar dori să se-nalţe în văzduh, n-ar reuşi. Tot aşa stau lucrurile şi cu mintea care s-a curăţit (de patimi) şi a primit aripi duhovniceşti; ea se ridică la cer cu tot elanul, fiind atrasă de aerul dumnezeiesc, pe când mintea animală, sălbatică şi materială nu poate să sesizeze o raţiune mai înaltă şi ordonată mai dinainte. (Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 3)
Sf. Macarie Egipteanul

Orice suflet care iubeşte pe Dumnezeu este împresurat de demonii cei răi

C-2. Este adevărat că orice suflet care iubeşte pe Dumnezeu este împresurat de demonii cei răi care luptă împotriva lui, nelăsându-l să înainteze spre Hristos Cel viu. I se întâmplă sufletului aceasta cu voia şi îngăduinţa lui Dumnezeu. Căci este supus ispitelor spre a se verifica dacă acesta iubeşte cu adevărat pe Domnul, dacă rămâne statornic în hotărâre, fără a ţine seama de grelele osteneli; dacă nu cumva din trândavie acest suflet Îl va tăgădui (pe Domul) prin aceea că refuză osteneala cerută de cale şi în chipul acesta fuge de războiul împotriva duhurilor răutăţii. Şi încercarea aceasta este îngăduită, şi după ce a stăruit (în calea mântuirii) ani îndelungaţi, timp în care s-au abătut asupra lui ispitele cele de la duhul răutăţii, ca astfel să se constate dacă (în sfârşit) se hotărăşte pentru Domnul, sau dacă, dimpotrivă, sufletul, din pricina delăsării lui, nu s-a învrednicit de niciun ajutor.
(Sf. Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 2)
Sf. Macarie Egipteanul

Despre lucrările minţii făptuitoare

17) Multe sunt lucrările minţii făptuitoare. Amintesc dintre acestea: gândul la dragostea lui Dumnezeu, pomenirea lui Dumnezeu, aducerea aminte de Împărăţia cerurilor, aducerea aminte de râvna mucenicilor, aducerea aminte de Dumnezeu care e de faţă, potrivit cu cel ce a spus: - «Văzut-am înaintea mea pe Domnul» (Ps. 15, 8), aducerea aminte de sfintele Puteri înţelegătoare, aducerea aminte de moarte, de răspuns, de hotărâre, de pedepsire. Începem cu cele mari şi sfârşim cu cele care nu trebuie uitate. (Cuvântul 6 - Despre pomenirea morţii)


CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».

Arată în chip nevăzut lui Dumnezeu credinţa şi dragostea curată ce o ai faţă de părintele tău

39) Arată în chip nevăzut (cu mintea) lui Dumnezeu credinţa şi dragostea curată ce o ai faţă de părintele tău şi Acela va îndemna pe acesta în chip neştiut să se alipească de tine şi să te apropie de el, după simţirea ta faţă de el. Cel ce pironeşte pe stâlp orice şarpe, a arătat o credinţă vădită. Dar cel ce îl ascunde, rătăceşte încă pe locuri fără căi. (Cuvântul 4 - Despre fericita şi pururea pomenita ascultare)

CARTEA DESPRE NEVOINŢE
A lui Ava Ioan, egumenul călugărilor din Muntele Sinai, pe care a trimis-o lui Ava Ioan, egumenul Mînăstirii Raithu, de care a fost îndemnat să o scrie. Se împarte în treizeci de Cuvinte, asemenea unor trepte ale unei scări, care urcă pe cei ce o urmează de la cele mai de jos la cele mai înalte, de unde cartea s-a numit şi «Scară».