Patima zgârceniei e legată cu o mare laşitate


2) Iubirea de arginţi este închinarea la idoli, fiica necredinţei, scuza mincinoasă pentru boli, prevestirea bătrâneţii, frică de secetă, vestitoarea foametei. (513) (Cuvântul XVI - Despre iubire de arginţi şi despre neagonisire)
__
513. În fond, zgârcitul vede în sine numai trupul. De aceea, caută să-i lungească viaţa cât mai mult, vădindu-şi nebunia în această această pornire spre un fel de durată socotită fără sfârşit aici, pe pământ. De aceea, patima zgârceniei e legată cu o mare laşitate. Abdică de la orice ca să-şi prelungească viaţa trupului. Cel liber de lăcomie, dimpotrivă, cunoscând că sufletul e infinit mai valoros decât trupul şi că el e nemuritor, dispune de un mai mare curaj. El poate renunţa la toate ale lumii, până şi la trup, pentru un suflet nepătat.

Vrăjmaşul nu şopteşte gânduri necorespunzătoare celui ce le primeşte

15) În cei începători, căderile (trupeşti) se ivesc totdeauna din desfătare (cu mâncări). În cei de la mijloc, şi din mândrie, deşi aceasta se întâmplă şi celor începători. Iar în cei ce se apropie de desăvârşire, numai din osândirea aproapelui.
24) Să luăm seama şi la vrăjmaşii noştri cunoscuţi cu mintea (inteligibili), căci, ca într-un război văzut, fiecare din ei îşi are locul său în lupta lor împotriva noastră, rânduindu-i-se să împlinească o lucrare deosebită, lucru care ne minunează(471).
***
471. Vrăjmaşul văzând pe fiecare mai aplecat spre ceva şi mai uşor de cucerit de ceva, întinde curse prin acel lucru, ţinând seama de obişnuinţa, de vârsta, de felul lui, de loc. El nu şopteşte gânduri necorespunzătoare celui ce le primeşte, ci corespunzătoare cu el şi uşor de împlinit. Aceasta ca să atragă pe cel războit spre un lucru dorit şi uşor de împlinit.
(CUVINTUL XV - Despre curăţia şi neprihănirea (castitatea) nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioşi, prin osteneli şi sudori)

Unde s-a biruit firea, acolo se cunoaşte că se află de faţă Cel mai presus de fire

2) Neprihănirea este numele de obşte al tuturor virtuţilor. Neprihănit este cel ce chiar şi în visuri nu simte nicio mişcare (a patimii), sau o schimbare a stării sale. Neprihănit este cel care a dobândit o desăvârşită nesimţire faţă de deosebirea între trupuri(455). Aceasta este regula şi definiţia desăvârşită a atotcuratei curăţii, să fie cu aceeaşi stare de suflet faţă de trupurile însufleţite şi neînsufleţite, cuvântătoare şi necuvântătoare.
3) Nimeni dintre cei ce au agonisit neprihănirea prin nevoinţă să nu creadă că şi-a agonisit-o singur. Căci este cu neputinţă ca cineva să-şi biruiască firea sa. Unde s-a biruit firea, acolo se cunoaşte că se află de faţă Cel mai presus de fire. Căci ceea ce este mai mic se biruieşte, fără îndoială, de ceea ce este mai mare.
Începutul curăţiei e neîncuviinţarea gândului şi trecerea multor ani, neînsoţită de chipuri(456). Mijlocul ei este mişcarea firească spre mulţime de gânduri şi numai atât, fără ca acestea să ia chip, şi izbăvite de scurgere. Iar sfârşitul ei este moartea (faţă de aceste mişcări), înainte de moartea gândurilor(457).
***
455. În fond, neprihănirea aceasta este fecioria atât trupească cât şi sufletească.
456. Mişcările naturale fără chipuri ale trupului în visuri vestesc sănătatea sufletului în oarecare măsură. Dar fixarea chipurilor e semn al bolii. Iar arătarea unor persoane nedeterminate socoteşte ca simbol al patimii. Iar arătarea celor determinate este a unei boli de curând.
457. Gândurile se mai pot ivi în minte, dar trupul nu mai simte nicio mişcare faţă de ele.
(CUVINTUL XV - Despre curăţia şi neprihănirea (castitatea) nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioşi, prin osteneli şi sudori)

Curăţia nu e o indiferenţă, ci un foc duhovnicesc



1) Curăţia (castitatea) este o însuşire a firii netru­peşti. Curăţia este casa prea iubită a lui Hristos şi cerul pe 
pămînt al inimii. Curăţia este tăgăduirea mai presus de fire a firii şi o întrecere adevărată şi minu­nată a trupului muritor şi stricăcios cu cei netru­peşti 453. Curat este cel ce a respins de la sine dragostea prin dragoste şi a stins focul material prin focul nema­terial 454.
***
453. Prin creaţie, oamenii au primit o însuşire proprie firii netrupeşti, iar după ieşirea din păcat îşi însuşesc din nou această calitate şi se fac familiari îngerilor.
454. Curăţia nu e o indiferenţă, o lipsă de vigoare, ci un foc duhovnicesc, care copleşeşte fierbinţeala întinată a trupului. "Totdeauna dorinţa celor mai mari, având în stăpânirea şi în puterea ei bucuria celor dorite, sileşte la dispreţuirea şi depărtarea celor mai mici, cum au arătat toţi îngerii."
(CUVINTUL XV - Despre curăţia şi neprihănirea (castitatea) nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioşi, prin osteneli şi sudori)

Rugăciune


Câtă vreme simţi lâncezeală la rugăciune (akedie) şi slujbă, uşa vieţii nu s-a deschis încă întru tine. Leacul împotriva acestui întuneric se naşte din însăşi osteneala care însoţeşte rugăciunea. Când te lupţi şi stărui în ea, vei simţi numaidecât ajutorul care vine de la rugăciune, cu condiţia să nu fie înlăuntrul tău un motiv de îngrijorare care vine din afară sau pentru cineva. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici, Cuvântul 6 - Al aceluiaşi Mar Isaak, Despre semnele adevărate ale vieţii/mântuirii şi despre adevărata alipire de Dumnezeu care se iveşte în suflet)