Să nu socoteşti nelucrare ieşirea din sine (extazul) a rugăciunii neîmprăştiate, adunate şi îndelungate, pentru motivul că ai lăsat psalmii. Şi mai mult decît îndeletnicirea cu stihurile, iubeşte în rugăciune mătăniile. Căci cînd acestea te ajută, ţin locul slujirii. Şi cînd în această slujire ţi se dă darul (harismă) lacrimilor, să nu socoteşti desfătarea adusă de ele ca o nelucrare. Căci în harul lacrimilor stă plinătatea rugăciunii.
În timpul
cînd cugetarea ta e împrăştiată, stăruie mai mult în rugăciune şi în citire.
Dar nu orice scriere e de folos.
Iar mai mult decît faptele, iubeşte liniştea.
Preţuieşte citirea, de e cu putinţă, mai mult decît starea în picioare.
Căci aceasta este izvorul rugăciunii curate.
Deci nu te lenevi nicidecum, ci adună-te cu trezvie din împrăştiere.
Căci rădăcina vieţuirii este psalmodierea.
Dar cunoaşte şi aceasta:
că faptele trupului folosesc mai mult decît cîntarea de stihuri cu împrăştiere.
Iar întristarea cugetului e mai de preţ decît osteneala trupului.
In vremea trîndăviei, trezeşte-te şi mişcă-ţi puţin rîvna.
Căci aceasta deşteaptă mult inima şi încălzeşte gîndurile sufletului.
În vremea trîndăviei, iuţimea ajută firii, contrar poftei.
Căci risipeşte răceala sufletului.
Iar trîndăvia obişnuieşte să vină asupra noastră din aceste pricini:
fie din îngreunarea pîntecelui, fie din multa lucrare.
Buna rînduială a lucrării este lumina cugetului.
Nu e altceva mai de preţ decît cunoştinţa.
Orice rugăciune, ce o aduci noaptea să fie mai de preţ în ochii tăi decît toate faptele de peste zi.
Să nu-ţi îngreuiezi pîntecele, ca să nu se zăpăcească cugetul tău şi să fii tulburat de împrăştiere cînd te scoli noaptea; şi să se moleşească mădularele tale şi să te afli tu însuţi plin de moliciune femeiască;
ba şi sufletul să-ţi fie întunecat şi gîndurile tulburi şi să nu le poţi aduna nicidecum în cîntarea stihurilor, din pricina întunecării lor. Atunci gustul tuturor va fi amar în tine şi nu ţi se va îndulci cîntarea stihurilor, din a cărei felurime mintea obişnuieşte să guste, prin sprinteneala şi lumina cugetării.
Iar cînd buna rînduiala a nopţii se tulbură, mintea se zăpăceşte în lucrarea de zi şi, umblînd în întuneric, nu se desfătează cum trebuie nici de citire. Căci se abate ca un vifor peste gînduri, fie că se ocupă de rugăciune, fie de meditaţie. Pentru că plăcerea ce se dă ziua nevoitorilor izvorăşte din lucrarea de noapte în mintea cea curată.
Orice om care n-a făcut cercarea liniştirii îndelungate să nu aştepte să afle în sine ceva mai mult din bunătăţile nevoinţei, chiar de este mare, înţelept şi învăţător şi are multe virtuţi.
Ia seama să nu ţi se slăbească trupul prea mult, ca să prindă putere trîndăvia împotriva ta şi să ţi se răcească sufletul din gustarea ei.
Fiecare trebuie să-şi cîntărească ca într-o cumpănă vieţuirea sa.
În vremea în care eşti sătul, păzeşte-te de încrederea în tine.
Şederea ta să fie cu neprihănire şi atunci cînd e de trebuinţă.
Mai ales fii cumpătat şi curat în vremea cinei şi ia seama nu numai la gîndurile tale, ci şi la mădularele tale. Păzeşte-te de părerea de sine în timpul schimbărilor celor bune.
Arată-ţi Domnului cu sîrguinţă slăbiciunea şi simplitatea ta,
ca să fii păzit în rugăciune de părerea de sine cea subţire şi să nu fii lăsat să fii ispitit de lucruri urîte.
Căci mîndriei îi urmează curvia şi părerii de sine, rătăcirea.
Lucrul mîinilor tale fă-l pentru trebuinţă, mai bine zis pentru a te lega în liniştea ta.
Să nu slăbeşti încrederea ta în Purtătorul-de-grijă.
Căci El rînduieşte în chip luminat cele ale casnicilor Săi.
El rînduieşte pe cei ce se încred în El, şi nu în mîinile oamenilor, să şadă în pustia nelocuită.
De te ajută Domnul în cele trupeşti fără să lucrezi, cînd te străduieşti în grija de sufletul tău, se mişcă în tine, din uneltirea ucigaşului diavol, gîndul că pricina acestei purtări de grijă eşti tu. Şi atunci, odată cu gîndul acesta, încetează şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de tine. Şi în aceeaşi clipă ţîşnesc împotriva ta o mulţime de încercări, fie din părăsirea ta de către Purtătorul-de-grijă, fie din reînnoirea durerilor şi a bolilor mişcate în trupul tău. Şi nu pentru simpla mişcare a acestui gînd te părăseşte Dumnezeu, ci pentru că cugetarea ta stăruie în acest gînd. Căci
Dumnezeu nu pedepseşte pe om şi nu-l judecă pentru mişcarea fără voie, nici dacă consimţim cu ea o clipă. Pentru că dacă în acea clipă împungem patima şi se iveşte în noi străpungerea, nu ne va pune Domnul la socoteală această negrijă, ci numai pe aceea pe care a primit-o cu adevărat cugetarea noastră şi a căutat la ea cu nesimţire şi apoi a primit-o ca pe una ce se cuvenea şi îi era de folos şi nu a socotit-o ca pe o grijă păgubitoare. Şi noi pururea să ne rugăm Domnului aşa:
Rugăciune
Hristoase plinirea adevărului, adevărul Tău să răsară în inimile noastre; şi să ştim să umblăm după voia Ta în calea Ta.
***
Cînd un gînd viclean se seamănă în tine, fie privitor la cele care sînt departe, fie al obişnuinţei tale de mai înainte şi se arată continuu pe sine minţii, să ştii cu adevărat că-ţi ascunde o cursă.
De aceea trezeşte-te la vreme şi veghează.
Iar de este din partea celor de-a dreapta şi bune, cunoaşte că Dumnezeu voieşte în oarecare fel să-ţi dea ţie viaţa şi de aceea mişcă în tine mereu ceva în afara obiceiului.
Iar de e un gînd întunecos şi ai îndoieli cu privire la el şi nu poţi ajunge să ştii limpede de e din cele ale tale, sau de e tîlhar, sau spre ajutor, sau o cursă, ascunzîndu-se sub înfăţişarea binelui, să te pregăteşti împotriva lui în rugăciune prelungită şi adîncă, ziua şi noaptea, cu multă priveghere.
Să nu-l respingi, dar nici să nu te învoieşti cu el, ci roagă-te cu sîrguinţă şi cu căldură în privinţa lui. Şi să nu încetezi să chemi pe Domnul. Şi El îţi va arăta ţie de unde este. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 34 - Despre mătănii şi despre altele)