Despre somn şi despre rugăciune şi despre cântarea în obşte



3) Precum multa băutură vine din obişnuinţă, aşa şi somnul mult. De aceea se cuvine să luptăm împotriva lui mai ales la începutul lepădării. Căci cu anevoie se tămăduieşte o neputinţă.







5) Tuturor le este cu putinţă să se roage împreună cu obştea, dar unora le este mai uşor cu unul înrudit sufleteşte. Numai puţinora însă le este uşoară rugăciunea de unul singur. Cântând cu mulţimea, nu vei putea să te rogi eliberat de cele materiale. Dar să-ţi faci o lucrare a minţii din vederea sufletească a celor cântate; la fel să-ţi faci o lucrare a minţii rugăciunea rânduită în aşteptarea cântării unui stih de către aproapele.

7) Cuptorul de foc probează aurul, iar starea la rugăciune, sârguinţa şi dragostea de Dumnezeu a călugărilor.

Cel ce câştigă acest lucru de laudă se apropie de Dumnezeu şi alungă dracii. (Sf. Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul XVIII, Despre somn şi despre rugăciune şi despre cântarea în obşte)