2) Începutul mîndriei e sfîrşitul slavei deşarte. Mijlocul ei este dispreţuirea aproapelui, vestirea neruşinată a ostenelilor proprii, lauda de sine în inimă, ura mustrării. Iar sfîrşitul ei este tăgăduirea ajutorului lui Dumnezeu, fălire cu rîvna sa, nărav drăcesc. (Sf. Ioan Scărarul - Scara - Cap. XXII - Despre mîndria cea fără de minte (fără stăpînire))
_______________
584. «Căci cel ce socoteşte că înfăptuieşte ceva din sine, şi nu din ajutorul lui Dumnezeu, tăgăduieşte pe Dumnezeu şi ajutorul Lui în toate. De aceea şi cade, părăsit fiind, din harul lui Dumnezeu, pe care l-a nesocotit».
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu