Nu certa pe cei ce trebuinta au de rugaciune

Miluieste pe cei saraci, ca printr-insii sa dobandesti si tu mila. Fereste-te de cei galcevitori, ca sa nu fii silit sa iesi din linistea ta. Rabda fara ingretosare mirosul cel greu al bolnavilor si mai cu seama al saracilor, ca doar si tu tot cu trup esti imbracat. Sa nu infrunti pe cei cu inima mahnita, ca nu cumva, batut fiind cu acelasi toiag al mahnirii, sa cauti mangaierea si sa n-o afli defel. (...) Iubeste pe cei pacatosi, dar uraste pacatele lor, ca nu cumva vreodata si tu sa cazi in ispita, cum au cazut ei.
Adu-ti aminte ca si tu pamantean esti, si fa bine tuturor. Nu certa pe cei ce trebuinta au de rugaciune si de cuvinte moi (blande), de mangaiere nu-i lipsi pe ei, ca nu cumva sa piara si sufletele lor sa fie cerute de la tine. Ci fa ca medicii, care vindeca racelile cu caldura si fierbintelile cu leacuri reci.
(Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevointa, Editura Bunavestire, Bacau, 1997)

Firea noastra se regaseste deplin cand se uita pe sine

5) ”In toate straluceste soarele cu imbelsugare. De pilda: sunt stapanit de slava desarta cand postesc; dezlegandu-l ca sa nu fiu cunoscut (ca postitor), iarasi ma stapaneste slava desarta, pentru modestia mea; imbracandu-ma in haine luxoase, sunt biruit de ea, schimbandu-le in haine nearatoase, iarasi sunt stapanit de ea; vorbind, sunt biruit de ea; tacand, iarasi sunt biruit de ea (561). Oricum voi arunca acest glob cu trei coarne, totdeauna unul sta drept si e cel din centru.”  (Sf. Ioan Scărarul, Scara - Cuv XXI - Despre slava deşartă cea cu multe chipuri, p 268)
______________________
Nota 561: Vedem si aci pe autor descriind cu acelasi talent extraordinar, de fin analist al complexelor stari sufletesti, aceeasi impletire contradictorie intre patima si nazuinta cea buna, ca si in alte <<Cuvinte>> (de ex in cuv XV). Fiecare floare morala sau virtute are umbra ei in slava desarta. Aceasta impletire tine de o etapa inca nedesavarsita a firii noastre. Patima e asa de impletita cu firea, incat ni se pare ca luptand cu ea, luptam cu firea noastra si e greu sa luptam cu ea. Numai o intelegere radicala a firii noastre ca regasindu-se deplin cand se uita pe sine, sau se preda total lui Dumnezeu si semenilor, ne scoate din aceasta stare contradictorie si chinuitoare, pentru a ne ridica la starea paradoxala suprema, fericita si deplin conforma cu ea: la starea in care nu mai esti prin tine, ci prin Dumnezeu, prin Cel ce te iubeste si pe Care Il iubesti desavarsit.